Potrivit Meduza.io, Liliia Prutian, o ucraineancă originară din Donbas și fostă sanitară militară în Batalionul Aidar, a fost capturată de forțele ruse, violată în detenție și pusă sub acuzare pentru terorism. Cazul ei, documentat inițial de The New York Times, ilustrează cu precizie brutală modul în care Rusia tratează prizonierii de război civili și militari ucraineni: nu ca pe combatanți cu drepturi garantate de dreptul internațional, ci ca pe suspecți penali supuși sistemului judiciar rus.
Prutian a servit ca sanitară în Batalionul Aidar, o unitate militară ucraineană care a luptat în estul Ucrainei încă din 2014. După invazia la scară largă din februarie 2022, a fost capturată de trupele ruse. În captivitate, potrivit relatărilor, a fost supusă violului. Ulterior, autoritățile ruse au inițiat împotriva ei un proces penal sub acuzația de terorism, o încadrare juridică folosită sistematic de Moscova împotriva militarilor și civililor ucraineni capturați, pentru a evita recunoașterea statutului lor de prizonieri de război.
Povestea familiei Prutian adaugă un strat suplimentar de complexitate. Cei trei fii ai săi au ajuns pe drumuri radical diferite din cauza războiului. Fiul cel mare a servit în forțele armate ucrainene. Fiul de mijloc s-a alăturat armatei ruse. Fiul cel mic, adolescent la momentul invaziei, a rămas blocat pe teritoriu ocupat și a supraviețuit trei ani singur, fără sprijin familial. Această fragmentare a unei singure familii din Donbas reflectă fractura mai largă a unei regiuni în care identitățile, loialitățile și destinele s-au scindat brutal după 2014 și cu și mai multă violență după 2022.
Cum funcționează schema
Mecanismul prin care Rusia procesează prizonierii ucraineni este documentat în mai multe cazuri similare. În loc să aplice Convențiile de la Geneva, care garantează prizonierilor de război un statut protejat și interzic judecarea lor pentru simpla participare la ostilități, autoritățile ruse îi transferă în sistemul penal obișnuit. Acuzațiile de terorism, extremism sau mercenariat sunt folosite ca instrumente juridice pentru a legitima detenția prelungită și pentru a exercita presiune în eventualele negocieri de schimb de prizonieri.
În cazul sanitarelor și al altor femei capturate, există un tipar documentat de abuzuri sexuale în detenție, urmat de amenințări sau acuzații penale dacă victimele raportează ce li s-a întâmplat. Organizații internaționale de monitorizare a drepturilor omului au consemnat zeci de cazuri similare. Violul în captivitate funcționează astfel pe două niveluri: ca instrument de tortură și ca mecanism de tăcere, victimele știind că orice denunț poate fi folosit împotriva lor în dosarul penal deja deschis.
Încadrarea juridică a acuzației de terorism nu este întâmplătoare. Ea permite autorităților ruse să justifice public detenția, să blocheze accesul reprezentanților umanitari și să negocieze din poziție de forță în schimburile de prizonieri, prezentând deținuții nu ca militari capturați, ci ca infractori condamnați sau în curs de judecată.
Cine plătește
Victimele directe sunt persoane ca Liliia Prutian: combatanți sau personal medical capturat, supuși unor condiții de detenție documentate ca inumane, violați, judecați în procese fără garanțiile unui proces echitabil și separați de familiile lor pe perioade nedeterminate. Conform datelor publicate anterior de organizații de monitorizare, cel puțin 1.878 de civili ucraineni sunt reținuți de autoritățile ruse, dintre care 223 de femei.
Costul indirect îl suportă familiile fragmentate, comunitățile din Donbas prinse între două sisteme militare și politice, și societatea ucraineană în ansamblu, care trebuie să gestioneze reintegrarea celor eliberați după luni sau ani de abuzuri. Fiul cel mic al Liiliiei Prutian, care a supraviețuit trei ani singur pe teritoriu ocupat ca adolescent, reprezintă o categorie aparte de victime: copiii și tinerii prinși în zone de conflict fără nicio formă de protecție.
De ce contează
Cazul Prutian nu este singular, iar tocmai această repetabilitate îl face relevant din punct de vedere sistemic. Rusia aplică un model juridic coerent și deliberat: capturarea, abuzul în detenție, urmată de acuzații penale care blochează recunoașterea statutului de prizonier de război. Acest model a fost documentat de Monitorul Prizonierilor de Război al Ucrainei, de ONU și de organizații precum Human Rights Watch, dar continuă să funcționeze fără consecințe juridice internaționale semnificative pentru autorii săi.
Ceea ce merită urmărit în continuare este evoluția procesului împotriva Liiliiei Prutian și a altor cazuri similare în instanțele ruse, dar și presiunea internațională pentru includerea acestor deținuți în schimburile de prizonieri. Fragmentarea familiei Prutian, cu fii pe fronturi opuse, ridică și o întrebare mai largă despre ce se va întâmpla cu comunitățile din Donbas după încheierea conflictului: cum se reconstruiește coeziunea socială acolo unde războiul a pus membrii aceleiași familii să lupte unii împotriva altora.
