Potrivit Meduza.io, o anchetă publicată de The New Yorker documentează condițiile de detenție ale civililor ucraineni reținuți de Rusia începând din 2014 și, în număr mult mai mare, din 2022. Cel puțin 1.878 de civili ucraineni sunt confirmați ca deținuți de autoritățile ruse. Cercetătorii avertizează că numărul real este probabil semnificativ mai mare, deoarece multe cazuri rămân neraportate sau neconfirmate. Dintre aceștia, cel puțin 223 sunt femei.
Spre deosebire de prizonierii de război, civilii ucraineni reținuți nu beneficiază de mecanismele de schimb între cele două părți. Ucraina invocă Convențiile de la Geneva și susține că acești oameni nu ar fi trebuit niciodată arestați. Rusia răspunde că dețin sentințe pronunțate de instanțe proprii, pentru acuzații de terorism, trădare și alte infracțiuni grave. Cele două state nu fac schimburi de prizonieri militari contra civili, ceea ce lasă soarta acestor deținuți practic în suspensie.
Ancheta The New Yorker s-a concentrat pe o celulă din Rostov-pe-Don în care sunt ținute femei ucrainene. Reportajul descrie condiții inumane de detenție și mărturii despre tortură, similare celor documentate în cazul prizonierilor de război. Diferența esențială față de militari este absența oricărui orizont de eliberare: nu există un cadru juridic internațional agreat de ambele părți care să permită returnarea lor.
Cum funcționează sistemul de detenție
Mecanismul prin care civilii ucraineni ajung în detenție rusă urmează un tipar documentat în mai multe anchete independente. Persoanele sunt ridicate din teritoriile ocupate sau din zonele de conflict, supuse unor proceduri judiciare sumare în fața instanțelor ruse și condamnate pe baza unor acuzații formulate de procurori ruși. Acuzațiile de terorism și trădare sunt frecvent folosite tocmai pentru că permit pedepse severe și exclud persoana din categoriile protejate de dreptul internațional umanitar aplicabil prizonierilor de război.
Odată încadrați juridic drept condamnați penali, și nu prizonieri de război, acești civili ies din sfera de aplicare a Convențiilor de la Geneva în interpretarea rusă. Rusia refuză să îi includă în schimburile de prizonieri, invocând tocmai sentințele pronunțate de propriile instanțe. Cercul se închide: un sistem judiciar controlat de stat produce documente care legitimează o detenție pe care dreptul internațional o consideră ilegală.
Femeile reprezintă o categorie aparte în acest sistem. Anchetele documentează că multe dintre ele au fost arestate din motive legate de activismul civic, de apartenența la comunități religioase sau pur și simplu de prezența în locuri greșite la momentul greșit. Tortura și condițiile inumane de detenție sunt raportate sistematic, dar accesul organizațiilor internaționale de monitorizare rămâne blocat.
Cine plătește
Victimele directe sunt civilii ucraineni și familiile lor. Pentru rudele rămase în Ucraina, incertitudinea este dublă: nu știu cu certitudine unde sunt deținuții, în ce condiții trăiesc sau dacă mai sunt în viață. Mecanismele internaționale de localizare și monitorizare funcționează cu mari dificultăți, iar Rusia nu furnizează liste complete sau actualizate.
La nivel mai larg, costul este suportat de întreg sistemul de drept internațional umanitar. Fiecare caz în care un civil este condamnat de o instanță a statului ocupant și exclus din schimburile de prizonieri reprezintă un precedent care erodează protecțiile construite după cel de-Al Doilea Război Mondial. Numărul de 1.878 de cazuri confirmate, cu precizarea că realitatea este probabil mult mai gravă, ilustrează amploarea acestei eroziuni.
De ce contează
Documentarea sistematică a detenției civililor ucraineni de către Rusia are implicații care depășesc contextul imediat al războiului. Organizațiile internaționale de drepturile omului și procurorii Curții Penale Internaționale urmăresc aceste cazuri ca potențiale crime de război și crime împotriva umanității. Detenția arbitrară a civililor în teritorii ocupate este explicit interzisă de dreptul internațional, iar folosirea sistemului judiciar propriu pentru a legitima astfel de detenții constituie o practică documentată în conflicte anterioare, de la cel din fosta Iugoslavie până la ocupații mai recente.
Ceea ce face cazul ucrainean distinct este scala și sistematicitatea sa. Aproape 1.900 de civili confirmați, sute de femei, o rețea de centre de detenție care se întinde de la Rostov la Siberia și un sistem juridic care produce în serie condamnări pentru acuzații de terorism reprezintă un tablou care va fi cu siguranță central în orice viitoare urmărire penală internațională. Ancheta The New Yorker, preluată și analizată de Meduza, adaugă un strat suplimentar de documentație la un dosar care crește de la lună la lună.
