Cum a reușit un gangster din Boston să tureze 19 crime, o rețea de droguri și 16 ani de fugă, în timp ce agenția care ar fi trebuit să-l vâneze îi ținea, de fapt, umbrela deschisă. Povestea unui om care a transformat cel mai temut serviciu de informații din lume într-un instrument personal — și a fost prins, până la urmă, de o fostă Miss Islanda.
Există criminali care fug de poliție. Și există James „Whitey” Bulger, care a făcut poliția să fugă pentru el. Vreme de aproape două decenii, cel mai periculos interlop din Boston nu s-a ascuns de FBI — a colaborat cu FBI-ul. Îi turna pe concurenți, agenția îi elimina rivalii cu mandate legale, iar el prelua teritoriul rămas gol. Era genul de aranjament pe care niciun scenarist de la Hollywood nu ar fi îndrăznit să-l propună, de teamă că iese prea gros. Realitatea, ca de obicei, nu are astfel de scrupule.
Iar când, în cele din urmă, mașinăria s-a stricat, Bulger a dispărut pur și simplu — cu 16 ani înainte ca cineva să-i pună cătușele. Nu într-o vilă blindată din America de Sud, nu pe un iaht în Marea Caraibelor, ci într-un apartament cu chirie controlată la doi pași de plaja din Santa Monica, plătind 837 de dolari pe lună și salutându-și vecinii sub numele „domnul Gasko”. Uneori, cele mai bune ascunzători nu sunt cele mai scumpe. Sunt cele mai plicticoase.
Fișa de pușcărie
| Rubrica | Detaliu |
|---|---|
| Numele | James Joseph „Whitey” Bulger Jr. (1929–2018) |
| Țara | Statele Unite ale Americii (Boston, Massachusetts) |
| Tip de infracțiune | Racket (RICO), 11 crime dovedite (19 imputate), extorcare, trafic de droguri, spălare de bani, coruperea de agenți federali |
| Organizația | Winter Hill Gang |
| Condamnarea | 2013 — vinovat pe 31 din 32 de capete; două condamnări pe viață consecutive + 5 ani |
| Perioada de activitate | anii 1970 – 1994 (plus 16 ani de fugă) |
| Sfârșitul | ucis în celulă pe 30 octombrie 2018, la mai puțin de 12 ore după transferul într-un penitenciar din Virginia de Vest |
Portretul omului: din blocurile din South Boston, direct la Alcatraz
James Bulger s-a născut în 1929 și a crescut în cartierele muncitorești, irlandezo-catolice, din South Boston — „Southie”, cum îi spun localnicii cu un amestec de mândrie și resemnare. Poreclă „Whitey” i-a venit de la părul blond-spălăcit din copilărie, poreclă pe care, apropo, o detesta. Prefera „Jimmy”. Puțini au avut curajul să-i spună în față cum prefera el.
Familia Bulger a produs, dintr-o singură generație și dintr-un singur cartier sărac, două cariere spectaculoase și diametral opuse. James a devenit cel mai temut interlop din oraș. Fratele său mai mic, William „Billy” Bulger, a devenit avocat, apoi politician, apoi — culmea ironiei — președinte al Senatului statului Massachusetts, cea mai influentă funcție legislativă din stat, timp de 17 ani. Doi frați, aceeași masă de duminică, unul semna legi, celălalt le încălca pe toate. Când vom ajunge la partea cu „de ce a rezistat atât”, țineți minte acest detaliu de familie.
Tânărul James nu a fost un elev-model al crimei. A intrat repede și dezordonat: furturi, bătăi, o condamnare timpurie pentru jaf armat și deturnarea unui vehicul care l-a purtat prin câteva dintre cele mai dure închisori federale ale Americii, inclusiv legendarul Alcatraz. A stat acolo la finalul anilor ’50, printre ultimii deținuți ai stâncii, într-o vreme în care sistemul american credea încă în ideea de „reabilitare prin izolare totală”. Bulger a ieșit din Alcatraz în 1965 cu un CV impresionant și, se pare, cu o lecție bine învățată: singurul lucru mai valoros decât forța este informația. Restul carierei sale a fost o aplicație riguroasă a acestui principiu.
Cronologia crimelor: cum se construiește un monopol al fricii
Întors în Boston, Bulger s-a alăturat structurii care avea să-l facă celebru — Winter Hill Gang, o organizație de interlopi irlandezi cu baza în Somerville, la nord de oraș. La început a fost un simplu executant, un om bun la ce trebuie și puțin întrebat de ce. Dar, în 1979, șeful de atunci al bandei, Howie Winter, a fost trimis după gratii pentru o schemă de aranjare a curselor de cai. S-a creat un gol de putere. Bulger l-a umplut cu viteza cu care se umple o groapă proaspăt săpată — și, adesea, cu aceleași materiale.
În următorii aproape 15 ani, Whitey Bulger a controlat o felie uriașă din economia subterană a Bostonului: pariuri clandestine, camătă, extorcare de afaceri și, în ciuda imaginii sale de „a ținut drogurile departe de cartier” pe care și-a cultivat-o atent, un comerț masiv de stupefiante. Metoda lui era simplă și eficientă: propunea afaceriștilor și traficanților o „asociere”. Refuzul nu era o opțiune reală, ci mai degrabă o formalitate care preceda consecințe neplăcute.
Iar consecințele, în cazul lui Bulger, mergeau până la capăt. Procurorii federali aveau să-i impute în total 19 crime. Juriul din 2013 l-a găsit vinovat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de participare la 11 dintre ele. Printre victime: rivali din lumea interlopă precum Spike O’Toole, Paulie McGonagle, Tommy King și Buddy Leonard, dar și oameni care avuseseră nefericirea de a ști prea multe. Două dintre cele mai tulburătoare cazuri au fost femei — Deborah Hussey și Debra Davis — apropiate ale organizației, ucise pentru că deveniseră un risc. Bulger nu era un criminal spectaculos, de tipul celor care lasă mesaje. Era metodic. Corpurile dispăreau, uneori îngropate în pivnițe și mutate ulterior când imobilele își schimbau proprietarii. Contabilitate macabră, dar contabilitate.
„Turnătorul de top”: afacerea vieții lui
Aici povestea se transformă din banal film cu gangsteri într-o farsă instituțională de proporții naționale.
Din 1975, Whitey Bulger a fost informator oficial al FBI-ului, cu dosar, cu nume de cod, cu agent de legătură. Agentul se numea John Connolly — și, ca într-o piesă scrisă de un dramaturg cu prea mult simț al ironiei, crescuse pe aceleași străzi din South Boston ca frații Bulger. Copiii din Southie care se jucau împreună pe trotuar au ajuns, unul, cel mai vânat interlop al orașului, celălalt, agentul federal însărcinat teoretic cu combaterea crimei organizate. Loialitatea de cartier a bătut, se pare, jurământul profesional.
Aranjamentul, pe hârtie, era că Bulger îi ajuta pe federali să demonteze marele lor inamic: familia mafiotă italiană Patriarca din New England. Bulger le livra informații, FBI-ul aresta capi ai mafiei italiene, iar peisajul se curăța frumos de concurență. Numai că relația nu era ce părea. Oficial, Bulger era sursa. În realitate, curgeau informații în ambele sensuri. Connolly și alți agenți corupți îl avertizau pe Bulger despre anchete, îi indicau ce alți informatori trebuiau „gestionați” și îi ofereau, practic, imunitate operațională. FBI-ul din Boston nu vâna Winter Hill Gang. Îl subvenționa.
Rezultatul acestei „colaborări” a fost că, timp de aproape două decenii, cel mai activ criminal din Massachusetts opera cu o poliță de asigurare federală. Rivalii lui erau ridicați legal, martorii împotriva lui aveau tendința nefericită de a păți accidente, iar dosarele care ar fi trebuit să-l îngroape rămâneau, în mod misterios, subțiri. E genul de eficiență birocratică pe care ai vrea să o vezi la ghișeul de pașapoarte, nu la crima organizată.
De ce a rezistat atât? O rețea de complicități, nu o singură greșeală
Când oamenii se întreabă cum de un asasin în serie a putut acționa nestingherit timp de aproape 20 de ani în inima unui oraș american, răspunsul comod este „a fost deștept”. Bulger chiar a fost deștept. Dar inteligența lui n-ar fi valorat nimic fără trei straturi de protecție care au funcționat impecabil ani buni.
Primul strat a fost FBI-ul însuși. Atâta timp cât biroul din Boston îl considera o sursă prețioasă în războiul cu mafia italiană, existau agenți cu interes profesional direct ca Bulger să rămână liber și productiv. O sursă moartă sau arestată nu mai livrează dosare care aduc promovări. Bulger a înțeles perfect că devenise, pentru cariera anumitor oameni, un activ prea valoros ca să fie pierdut.
Al doilea strat a fost politica. Cu un frate președinte al Senatului statal, orice anchetator care se gândea să apese prea tare pe pedala justiției trebuia să calculeze și costurile de carieră. Nimeni n-a dovedit vreodată că Billy Bulger și-ar fi protejat direct fratele — el a susținut mereu că nu știa nimic — dar simpla existență a acestei umbre de putere descuraja zelul. În Boston-ul acelor ani, numele „Bulger” deschidea uși în ambele lumi.
Al treilea strat a fost tăcerea cartierului. Southie funcționa după un cod nescris în care a vorbi cu autoritățile era cea mai gravă trădare posibilă. Ironia supremă, desigur, este că omul care beneficia de această omertà locală era chiar cel mai prolific „turnător” din regiune. Bulger cerea altora o loialitate pe care el o încălca zilnic, la telefon, cu agentul lui de legătură. Dar nimeni din cartier nu știa asta — și tocmai necunoașterea l-a ținut viu.
Căderea: un pont, o fostă Miss Islanda și un pumn de bani în perete
Toate schemele bune au un termen de garanție. Al lui Bulger a expirat la începutul anilor ’90, când o nouă generație de procurori și anchetatori, mai puțin sentimentală față de codurile din Southie, a început să tragă de firele vechi. În decembrie 1994, un John Connolly deja pensionat, dar rămas fidel prietenului din copilărie, i-a dat lui Bulger pontul decisiv: urmează să fii pus sub acuzare. Cu câteva zile înainte ca federalii să bată la ușă, Whitey Bulger a dispărut, luându-și partenera de viață, Catherine Greig.
A urmat una dintre cele mai lungi și mai jenante vânători din istoria FBI-ului. Bulger a ajuns pe lista celor „10 cei mai căutați fugari” — la un moment dat imediat sub Osama bin Laden. Recompensa oferită pentru informații a urcat la 2 milioane de dolari, cea mai mare sumă pusă vreodată de agenție pe capul unui fugar de pe teritoriul american. Și, cu tot arsenalul tehnologic al celei mai puternice agenții de aplicare a legii din lume, rezultatul acestor 16 ani de căutare a fost: nimic. Bulger fusese, la urma urmei, instruit chiar de FBI cum funcționează FBI-ul. Cunoștea toate manualele pentru că, într-un fel, ajutase la scrierea unora dintre ele.
Unde se ascundea uriașul cap mafiot, arhi-căutatul de pe afișe? La 1012 Third Street, apartamentul 303, în complexul „Princess Eugenia” din Santa Monica, California. Un apartament modest, cu chirie controlată, la câteva străzi de ocean. El și Greig se dădeau drept un cuplu discret de pensionari, „Charlie și Carol Gasko”, plăteau 837 de dolari pe lună și duceau o viață de o normalitate ostentativă. Cel mai periculos om din Boston hrănea pisicile vagabonde din cartier și se plângea, ca orice bătrân, de gălăgie.
Ceea ce nu știau vecinii era ce se afla în spatele pereților: când agenții au deschis în sfârșit apartamentul, au găsit ascunse în gips-carton 822.198 de dolari cash, împachetați în plastic, și un arsenal de aproximativ 30 de arme de foc. Bătrânul liniștit din 303 trăia, literalmente, între pereți căptușiți cu bani și pistoale.
Iar acum, partea pe care istoria a păstrat-o ca desert. După 16 ani în care cea mai avansată agenție de informații a planetei nu a reușit să-l găsească, cel care a rezolvat cazul a fost o vecină cu ochi bun. FBI-ul, în disperare de cauză, schimbase strategia: renunțase la a-l urmări pe Bulger și lansase o campanie publicitară concentrată pe Catherine Greig — pe manichiura, coafura și obiceiurile ei de îngrijire. Reclamele au rulat, iar un telefon a venit aproape imediat de la Anna Bjornsdottir, o fostă model și Miss Islanda 1974, care locuia în același cartier și recunoscuse cuplul. Deci: două milioane de dolari, șaisprezece ani, resursele întregului FBI — iar deznodământul a fost livrat de o regină a frumuseții nordice care hrănea aceleași pisici de pe stradă. Bugetul de PR a bătut bugetul de contrainformații.
Pe 22 iunie 2011, la 81 de ani, Whitey Bulger a fost momit afară din apartament sub un pretext oarecare de către administratorul clădirii și arestat, fără să tragă un foc, în garajul complexului. Cel mai temut interlop al Bostonului a fost prins nu într-un schimb de focuri spectaculos, ci ca un pensionar chemat jos să-și verifice boxa.
Procesul, moștenirea și ultima ironie
Procesul din 2013 a fost, pentru Boston, un exercițiu de terapie colectivă. Familiile victimelor au avut, în sfârșit, un vinovat în boxă. Juriul l-a găsit vinovat pe 31 din 32 de capete de acuzare, inclusiv participarea la 11 crime. Verdictul: două condamnări pe viață consecutive, plus cinci ani — o sentință atât de lungă încât devine aproape o glumă matematică, dar o glumă necesară pentru cei rămași în urmă. Un lucru l-a înfuriat pe Bulger mai tare decât toate acuzațiile de crimă la un loc: eticheta de „turnător”. Până la capăt, a negat că ar fi fost informator, de parcă a ucide 11 oameni era onorabil, dar a vorbi cu FBI-ul era rușinos. Fiecare are codul lui moral, oricât de strâmb.
Sistemul care îl protejase a plătit și el, măcar parțial. Agentul John Connolly, prietenul din copilărie devenit protector federal, a fost condamnat penal — inclusiv în 2008 pentru rolul jucat în asasinarea unui martor, John Callahan, în Florida. Un agent FBI trimis la închisoare pentru complicitate la crimă alături de propriul informator: rareori instituția și obiectul ei de studiu au împărțit atât de simetric aceeași soartă.
Finalul lui Bulger a fost pe măsura vieții — brutal și grăbit. Pe 30 octombrie 2018, la mai puțin de 12 ore după ce a fost transferat la penitenciarul federal Hazelton din Virginia de Vest, a fost găsit bătut până la moarte în celulă. Avea 89 de ani. Omul care trimisese atâția oameni în morminte nemarcate a plecat exact așa cum trăise: în violență, într-un sistem penitenciar care, ca și FBI-ul cu ani în urmă, nu prea reușise să-l țină în siguranță nici măcar o jumătate de zi.
Moștenirea lui Whitey Bulger nu este, de fapt, despre Whitey Bulger. Un asasin priceput mai fusese și mai va fi. Adevărata lecție a poveștii lui este despre instituția care ar fi trebuit să-l oprească și care, în schimb, i-a ținut spatele aproape două decenii. Cazul Bulger a declanșat anchete interne, audieri în Congres și o reformă serioasă a modului în care FBI-ul își gestionează informatorii — pentru că, s-a descoperit, a face pact cu un criminal în serie ca să prinzi alți criminali este genul de calcul care se întoarce, invariabil, împotriva ta.
Rămâne, la final, imaginea aceea: bătrânul „domn Gasko”, cu 822.000 de dolari în perete și 30 de pistoale la îndemână, hrănind pisicile vagabonde pe o stradă însorită din California, în timp ce, la 4.000 de kilometri distanță, aceeași agenție care îl instruise cândva cheltuia milioane încercând zadarnic să-l găsească. Uneori, cel mai bun loc în care te poți ascunde de sistem este chiar în punctul lui orb — mai ales dacă tu ai fost cel care i-a desenat harta.
