Potrivit Balkan Insight, Milan Radoičić, om de afaceri și politician sârb din Kosovo, a fost inculpat pentru crime de război comise în 1999 în orașul Gjakova/Đakovica. Rechizitoriul vizează în total douăzeci de membri ai forțelor sârbe acuzați că au participat la atrocități în timpul conflictului din Kosovo. Inculparea lui Radoičić reprezintă una dintre cele mai semnificative mișcări judiciare din regiune în ultimii ani, dat fiind profilul său public și influența sa politică persistentă.
Radoičić este o figură centrală în politica sârbilor din Kosovo. A condus ani de zile Mișcarea Sârbă din Kosovo, o organizație cu legături strânse cu Belgradul, și a fost implicat în numeroase controverse. În octombrie 2023, el și-a recunoscut public rolul în organizarea atacului armat de la Banjska, în nordul Kosovo, soldat cu moartea unui polițist kosovar și a mai multor atacatori. La acel moment, Radoičić a demisionat din funcția de vicepreședinte al partidului Srpska Lista, dar nu a fost reținut. Noua inculpare adaugă un strat suplimentar de acuzații, de data aceasta pentru fapte petrecute cu peste două decenii în urmă.
Procedurile sunt în fază incipientă. Nu există deocamdată informații publice despre un mandat de arestare executat sau despre o dată stabilită pentru proces. Radoičić se află în continuare în libertate, iar autoritățile sârbe nu au indicat intenția de a-l extrăda sau preda.
Cum funcționează schema
Rechizitoriul pentru crime de război din 1999 se înscrie într-un tipar mai larg al justiției tranziționale din Balcani: dosarele sunt deschise la decenii după fapte, adesea pe baza mărturiilor supraviețuitorilor, a documentelor militare desecretizate și a anchetelor internaționale. În cazul Gjakova/Đakovica, orașul a fost scena unor execuții în masă și incendieri de locuințe în timpul ofensivei forțelor sârbe din primăvara anului 1999, documentate atât de ICTY, cât și de organizații internaționale de drepturile omului.
Radoičić nu este un simplu fost combatant. El a construit după război o rețea de influență economică și politică în nordul Kosovo, controlând afaceri, structuri paramilitare informale și relații cu Belgradul oficial. Această poziție i-a oferit ani de zile o protecție de facto: nimeni nu a îndrăznit să îl ancheteze serios, iar autoritățile kosovare nu aveau acces real în nordul etnic sârb al țării. Atacul de la Banjska din 2023 a schimbat calculul politic: comunitatea internațională a început să îl privească deschis ca pe un actor destabilizator, nu doar ca pe un intermediar incomod.
Inculparea pentru crime de război vine astfel pe un fond în care Radoičić și-a pierdut deja o parte din imunitatea politică informală. Dosarul din 1999 poate fi instrumentul juridic prin care autoritățile încearcă să îl scoată din joc pe termen lung, acolo unde dosarul Banjska nu a reușit deocamdată.
Cine plătește
Victimele directe sunt familiile albanezilor kosovari uciși sau strămutați în timpul operațiunilor militare din Gjakova/Đakovica în 1999. Mulți dintre ei așteaptă de peste douăzeci și cinci de ani o formă de recunoaștere judiciară. Fiecare dosar deschis și abandonat sau tergiversat reprezintă o nouă rană instituțională pentru aceste comunități.
La nivel mai larg, costul este suportat de stabilitatea regiunii. Atâta timp cât figuri precum Radoičić rămân libere și active politic, normalizarea relațiilor dintre Serbia și Kosovo este blocată. Dialogul facilitat de UE între Belgrad și Priștina se lovește constant de actori care nu au niciun interes în deznodăminte pașnice și care folosesc tensiunile etnice ca monedă de schimb politic.
De ce contează
Cazul Radoičić testează limitele reale ale justiției tranziționale în Balcani. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie s-a închis în 2017, lăsând în urmă dosare incomplete și o serie de actori care nu au fost niciodată judecați. Instanțele naționale și cele specializate, precum Curtea Specială pentru Kosovo, au preluat o parte din această moștenire, dar cu resurse limitate și presiuni politice constante. O inculpare nu înseamnă automat un proces, iar un proces nu înseamnă automat o condamnare.
Ce merită urmărit în continuare este reacția Belgradului. Serbia nu extrădează proprii cetățeni, iar Radoičić, deși a demisionat din funcții oficiale, rămâne conectat la structuri de putere din Serbia. Dacă autoritățile sârbe vor ignora inculparea sau o vor trata ca pe o provocare politică din partea Priștinei, dosarul riscă să devină un nou simbol al impunității structurale din regiune. Dacă, dimpotrivă, Belgradul va coopera, ar fi un semnal fără precedent că normele europene de responsabilitate penală încep să funcționeze și în acest spațiu.
