Potrivit OCCRP, compania selectată să construiască eco-orașul Asman din Kârgâzstan este deținută de un cetățean chinez care a avut anterior legături de afaceri directe cu fiul șefului unei agenții de stat implicate în același proiect. Relația dintre proprietarul firmei constructoare și familia oficialului guvernamental ridică semne de întrebare serioase despre modul în care a fost atribuit contractul pentru unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din istoria recentă a țării.
Eco-orașul Asman este prezentat de autoritățile din Kârgâzstan ca un proiect de referință: un oraș construit de la zero, pe principii ecologice, menit să devină un simbol al modernizării țării. Proiectul implică resurse publice considerabile și coordonarea mai multor agenții de stat. Tocmai una dintre aceste agenții este condusă de un oficial al cărui fiu a fost co-proprietar, alături de actualul deținător al companiei constructoare, într-o firmă anterioară. Legătura nu este una îndepărtată sau speculativă: cei doi au figurat împreună în actele acelei companii.
Deocamdată nu există o condamnare sau o concluzie juridică în acest caz. OCCRP nu afirmă că a avut loc o infracțiune, ci documentează o suprapunere de interese care, în mod normal, ar trebui să declanșeze o verificare independentă a procesului de selecție. Autoritățile din Kârgâzstan nu au comentat public aceste informații până la momentul publicării.
Cum funcționează schema
Mecanismul descris de investigatori este unul clasic în achizițiile publice din regiunile cu instituții slabe: un oficial de stat deține influență asupra unui proiect major, iar firma care câștigă contractul are sau a avut legături cu familia acelui oficial. Legătura nu trebuie să fie directă sau contemporană cu atribuirea contractului — este suficient că ea a existat și că nu a fost declarată sau verificată.
În cazul Asman, proprietarul chinez al companiei constructoare și fiul oficialului de stat au fost co-proprietari într-o altă firmă. Această relație anterioară creează cel puțin aparența unui conflict de interese: oficialul, prin agenția pe care o conduce, participă la un proiect în care firma câștigătoare este deținută de un fost asociat în afaceri al fiului său. Indiferent dacă decizia de selecție a fost sau nu influențată, absența unui mecanism transparent de verificare a acestor relații este în sine o problemă de guvernanță.
Proiectele de tip ‘eco-city’ sau ‘smart city’ sunt frecvent folosite în Asia Centrală ca vehicule pentru contracte mari, cu finanțare mixtă și supraveghere publică redusă. Complexitatea lor tehnică și orizontul lung de implementare fac dificilă urmărirea fluxurilor financiare în timp real.
Cine plătește
Cetățenii din Kârgâzstan sunt cei expuși direct riscurilor unui astfel de proiect. Dacă selecția companiei constructoare a fost influențată de relații personale în loc de criterii tehnice și financiare obiective, există riscul ca proiectul să fie supraprețuit, sublivrat sau abandonat la jumătate — scenarii care s-au repetat în regiune. Resursele publice angajate într-un proiect de această anvergură reprezintă sume care, în cazul unui eșec, nu pot fi recuperate.
Pe termen mai lung, lipsa de transparență în atribuirea unor contracte strategice erodează încrederea în instituțiile statului și descurajează investitorii legitimi care nu dispun de conexiunile necesare pentru a concura în condiții egale.
De ce contează
Kârgâzstanul este una dintre cele mai sărace țări din Asia Centrală și una dintre puținele din regiune cu o presă relativ liberă și cu o societate civilă activă. Tocmai de aceea, investigații de acest tip au acolo o miză mai mare decât în statele vecine mai autoritare: există, cel puțin teoretic, spațiu pentru reacție publică și pentru presiune instituțională. Cazul Asman testează dacă acest spațiu este funcțional sau doar formal.
La nivel regional, modelul este îngrijorător de familiar. Proiecte de infrastructură cu finanțare chineză sau mixtă, atribuite unor companii cu legături opace față de elitele locale, au generat deja datorii suverane greu de gestionat în mai multe țări din Asia Centrală și Africa. Întrebarea nu este doar dacă acest contract specific a fost corupt, ci dacă există mecanisme care să poată preveni sau sancționa astfel de situații înainte ca banii să fie cheltuiți.
