Eritreea: Zero Alegeri în 33 de Ani, Serviciu Militar pe Viață și, de Săptămâna Asta, Niciun Vecin

Posted on: - Redactia

Pe scurt

  • Pe 1 octombrie 2026, Ministerul Afacerilor Externe al Eritreei a anunțat, printr-un comunicat publicat pe X, ruperea tuturor relațiilor diplomatice cu Etiopia, la câteva ore după ce Addis Abeba își închisese ambasada din Asmara.
  • Ministerul Afacerilor Externe al Etiopiei a declarat, în aceeași zi, 10 diplomați eritreeni din Addis Abeba — inclusiv însărcinatul cu afaceri și diplomați acreditați la Uniunea Africană — persona non grata, dându-le 48 de ore să părăsească țara, pentru „implicare în activități care reprezintă o amenințare directă pentru securitatea națională a Etiopiei”.
  • Ruptura a venit în timpul celei mai mari escaladări militare din nordul Etiopiei de la încheierea războiului civil din 2020–2022, cu lupte între forțele federale etiopiene și o coaliție de opoziție condusă de Frontul Popular de Eliberare a Tigrayului (TPLF) și explozii auzite în Addis Abeba pe 30 septembrie și 1 octombrie 2026, potrivit Al Jazeera.
  • Pe 3 octombrie 2026, președintele eritreean Isaias Afwerki a plecat în Egipt la invitația președintelui Abdel Fattah el-Sisi și a avut convorbiri în orașul New Alamein, iar pe 5 octombrie s-a întâlnit acolo cu președintele Somaliei, Hassan Sheikh Mohamud, și cu generalul Abdel Fattah al-Burhan, președintele Consiliului Suveran al Sudanului.
  • Eritreea nu a organizat nicio alegere națională de la independența din 1993, constituția adoptată în 1997 nu a fost niciodată pusă în aplicare, iar Freedom House i-a acordat în evaluarea pentru 2026 un punctaj de 3 din 100.

Starea națiunii

Eritreea este una dintre puținele țări din lume despre care se poate spune, fără nicio exagerare retorică, că nu a avut niciodată alegeri. Nu alegeri furate, nu alegeri cu 97% pentru candidatul unic, nu alegeri amânate din motive tehnice. Niciuna. Vreodată.

Isaias Afwerki, 80 de ani, conduce țara din 1993, când Eritreea și-a câștigat independența față de Etiopia după un război de eliberare de treizeci de ani pe care el însuși l-a condus. În 1997, o adunare constituantă a adoptat o constituție. Era un document decent: separarea puterilor, drepturi fundamentale, alegeri. A fost adoptat, apoi pus într-un sertar, iar sertarul a fost, metaforic vorbind, îngropat în deșertul Danakil. Nu a intrat niciodată în vigoare. Nu a fost nici abrogată, nici înlocuită. Pur și simplu există, ca o promisiune pe care nimeni nu mai are curajul să o menționeze la cină.

În 1998 a izbucnit războiul de frontieră cu Etiopia — un conflict pe o bucată de pământ aproape nelocuită din jurul orașului Badme, care a omorât, după estimările obișnuite, în jur de 70.000 de oameni în doi ani. Guvernul de la Asmara a declarat stare de urgență. Starea de urgență aceea, declarată în 1998, este motivul oficial pentru care serviciul militar național în Eritreea nu s-a mai terminat niciodată. Legea spune 18 luni. Realitatea spune: până când administrația decide altfel. Până acum, administrația nu a decis altfel de 28 de ani.

Freedom House a acordat Eritreei, în evaluarea pentru 2026, un punctaj de 3 din 100 — un rezultat pe care îl obțin în general țările aflate în război civil activ, nu cele care se laudă cu stabilitate. Reporteri fără Frontiere plasează Eritreea pe ultimul loc în clasamentul mondial al libertății presei. Nu în ultimele zece. Pe ultimul. Există o competiție internațională la care Eritreea câștigă constant, de aproape două decenii, și este exact aceea la care nimeni nu vrea să câștige.

Produsul intern brut pe cap de locuitor este estimat la aproximativ 721 de dolari americani pentru finalul anului 2026, potrivit modelelor Trading Economics. Pentru context: aceasta este, în linii mari, suma pe care un eritreean mediu o produce într-un an întreg. Nu pe lună.

Ce s-a mai întâmplat

Ultima săptămână din septembrie și prima zi din octombrie 2026 au adus în Cornul Africii cea mai serioasă escaladare militară de la sfârșitul războiului civil etiopian din 2020–2022.

Luptele au reizbucnit în nordul Etiopiei între forțele federale ale guvernului condus de premierul Abiy Ahmed și o coaliție de grupuri armate de opoziție în care rolul principal îl joacă Frontul Popular de Eliberare a Tigrayului (TPLF). Pe 24 septembrie 2026, confruntările s-au extins în regiunea Afar. Pe 30 septembrie și 1 octombrie, potrivit Al Jazeera, s-au auzit explozii în Addis Abeba — capitala, adică, la aproximativ 900 de kilometri de linia frontului din nord.

Pe 28 septembrie 2026, guvernul etiopian a acuzat public Eritreea, Sudanul și Egiptul că sprijină coaliția de opoziție condusă de TPLF. Haji Awol Arba, administratorul-șef al regiunii Afar, a declarat Al Jazeera că soldați eritreeni au trecut granița în Afar pentru a participa la ofensiva coaliției.

Aici merită o pauză pentru a aprecia arhitectura situației. În războiul din Tigray din 2020–2022, Eritreea a luptat de partea guvernului etiopian, împotriva TPLF. Forțele eritreene au fost acuzate de unele dintre cele mai grave abuzuri documentate ale acelui conflict. Patru ani mai târziu, Eritreea este acuzată că luptă alături de TPLF, împotriva aceluiași guvern etiopian. Dușmanul dușmanului meu este prietenul meu, iar în Cornul Africii această propoziție se recalibrează la fiecare ciclu electoral — adică, în cazul Eritreei, niciodată, ceea ce complică lucrurile.

Pe 1 octombrie 2026, Ministerul Afacerilor Externe al Etiopiei a anunțat închiderea ambasadei de la Asmara, „ca răspuns la actele directe și indirecte de ostilitate și beligeranță ale Eritreei împotriva Etiopiei”. În aceeași zi, a declarat 10 diplomați eritreeni din Addis Abeba persona non grata — printre ei însărcinatul cu afaceri și diplomați acreditați la Uniunea Africană — cu termen de 48 de ore pentru a părăsi țara.

Răspunsul Eritreei a venit în câteva ore, publicat pe X: „Eritreea nu are altă opțiune decât să riposteze la fel și să rupă toate relațiile diplomatice cu Etiopia, cu toate consecințele negative pe care acest lucru le implică.” Ministerul a calificat acuzațiile etiopiene drept „uluitoare” și a replicat că „în realitate, Etiopia este cea care urmărește o agendă de ostilitate neîncetată”, adăugând că Addis Abeba a purtat război împotriva Eritreei pentru a obține acces la Marea Roșie și că găzduiește, antrenează și înarmează grupuri de opoziție eritreene.

Pentru a completa tabloul, guvernul etiopian a declarat în aceeași zi persona non grata și un diplomat egiptean, cu același termen de 48 de ore. Egiptul a răspuns simetric, expulzând un consilier al ambasadei etiopiene de la Cairo. Doi diplomați, patruzeci și opt de ore, zero surprize.

Ceea ce s-a destrămat în acele câteva ore a fost, tehnic, moștenirea anului 2018. Atunci, Abiy Ahmed, nou-venit la putere la Addis Abeba, a mers la Asmara, a dat mâna cu Isaias Afwerki și a încheiat un conflict înghețat de douăzeci de ani. A primit pentru asta Premiul Nobel pentru Pace în 2019. Opt ani mai târziu, ambasadele sunt închise, diplomații sunt pe avion și ambele capitale se acuză reciproc de război prin interpuși. Comitetul Nobel nu a emis niciun comentariu, probabil din aceleași motive din care nimeni nu discută despre fotografiile de la nunta foștilor soți.

Pe 3 octombrie 2026, Isaias Afwerki a plecat în Egipt, la invitația președintelui Abdel Fattah el-Sisi. Cei doi au avut convorbiri extinse în orașul New Alamein, iar comunicatul Ministerului Informației de la Asmara a subliniat „pozițiile convergente” ale Eritreei și Egiptului în chestiuni regionale, în special „principiile cardinale ale respectării suveranității și integrității teritoriale a națiunilor și neintervenției în afacerile lor interne”. Afirmația este făcută de un stat acuzat în aceeași săptămână de a-și fi trimis soldații peste graniță în regiunea Afar. Suveranitatea, ca și constituția din 1997, este un principiu pe care îl invoci, nu unul pe care îl aplici.

Pe 5 octombrie, la El Alamein, Isaias Afwerki s-a întâlnit cu președintele Somaliei, Hassan Sheikh Mohamud, și cu generalul Abdel Fattah al-Burhan, președintele Consiliului Suveran al Sudanului. Summit-ul, dedicat oficial „securității colective, stabilității și parteneriatului”, a acoperit Marea Roșie, Golful Aden, Golful Persic și bazinul Nilului. În practică: toți vecinii Etiopiei, strânși într-o cameră, discutând despre stabilitate.

Reacția internațională a fost cea obișnuită. Pe 1 octombrie, trei membri ai Camerei Reprezentanților din Statele Unite — Ilhan Omar, Jim McGovern și John Garamendi — au emis un comunicat în care și-au exprimat îngrijorarea și au cerut tuturor părților din Etiopia să „se reangajeze imediat în negocieri de pace”. Comunicatul nota, corect, că „civilii obișnuiți suportă greul acestei violențe”. Trei congresmeni, un comunicat, zero efect imediat. Dar a fost spus.

Cifra săptămânii

48 de ore. Atât a durat termenul acordat celor 10 diplomați eritreeni pentru a părăsi Etiopia și, în oglindă, diplomatului egiptean. Pentru comparație: serviciul militar național în Eritreea are, pe hârtie, o limită de 18 luni, iar în practică durează, în multe cazuri documentate, decenii. Statul eritrean poate deci muta un diplomat în două zile, dar nu a reușit în 28 de ani să încheie recrutarea unui singur contingent.

Cum trăiesc oamenii

Aici se termină partea cu diplomați și începe partea care contează.

Sistemul care definește viața în Eritreea nu este poliția politică, deși aceasta există. Nu este cenzura, deși Eritreea e ultima în clasamentul libertății presei. Este serviciul național — un mecanism de o eficiență birocratică rece, care transformă adolescența în recrutare și recrutarea în permanență.

Din 2003, toți elevii eritreeni își fac ultimul an de liceu, clasa a XII-a, la Liceul Warsay-Yikealo, care se află în interiorul tabărei militare Sawa. Nu lângă. În interior. Human Rights Watch estimează că între 11.000 și 15.000 de elevi ajung anual acolo, într-o facilitate pe care organizația o descrie ca „o închisoare mare”, înconjurată de sârmă ghimpată și păzită de soldați înarmați. Anul școlar se combină cu peste trei luni de instrucție militară și „educație politică”.

Elevii intervievați de Human Rights Watch au descris condițiile din Sawa drept extrem de dure: mâncare și apă limitate, muncă forțată, pedepse violente aplicate de ofițeri pentru abateri minore — inclusiv pentru că au adormit prea mult. Elevele raportează exploatare și abuz sexual.

Pe 11 iulie 2026, Isaias Afwerki și alți demnitari au prezidat a 38-a ceremonie de absolvire de la Sawa. Laetitia Bader, directoarea pentru Cornul Africii la Human Rights Watch, a scris despre acel eveniment că, în mod normal, absolvirile sunt un motiv de bucurie și promisiunea unui viitor, dar că pentru mulți tineri eritreeni ceremonia de la Sawa marchează pierderea ambelor. În funcție de rezultatele la examene, absolvenții sunt repartizați fie în unități militare, fie în posturi civile de serviciu național — inclusiv ca profesori — fără să aibă aproape nicio influență asupra locului unde vor trăi, munci sau servi.

Este, în esență, singura orientare profesională din lume în care și consilierul, și elevul, și cariera sunt desemnate de armată.

Consecința previzibilă este că elevii fac eforturi disperate să evite Sawa. Unii pică intenționat examenele. Alții abandonează complet școala. Mulți consideră fuga din țară singura opțiune reală — motiv pentru care Eritreea, o țară de aproximativ trei milioane și jumătate de locuitori, este una dintre cele mai mari surse de refugiați la nivel mondial raportat la populație. Pentru cei care evită recrutarea sau dezertează, autoritățile aplică frecvent represalii împotriva membrilor familiei, potrivit Human Rights Watch.

Experții Organizației Națiunilor Unite au documentat de-a lungul anilor acest sistem drept nelimitat, coercitiv și abuziv. Guvernul de la Asmara nu l-a desființat, nu i-a limitat durata și nu a permis elevilor să-și aleagă locul în care își termină școala.

Acordul de pace din 2018 cu Etiopia nu a schimbat nimic din toate acestea. Argumentul oficial pentru starea de urgență permanentă era amenințarea etiopiană. Amenințarea a dispărut oficial în 2018. Starea de urgență a rămas. Iar acum, în 2026, amenințarea s-a întors — ceea ce înseamnă că singurul moment în care justificarea regimului a fost falsă a fost și singurul moment în care cineva ar fi putut cere socoteală.

Momentul WTF

În septembrie 2001, autoritățile eritreene au arestat un grup de jurnaliști independenți și de oficiali care ceruseră reforme democratice într-o serie de scrisori adresate președintelui Isaias Afwerki. Grupul a devenit cunoscut drept G-15.

Printre cei arestați era Dawit Isaak, jurnalist cu dublă cetățenie suedeză și eritreeană, cofondator și coproprietar al ziarului independent Setit, care publicase articole ce cereau reforme democratice. În noiembrie 2005 a fost eliberat pentru scurt timp, apoi rearestat două zile mai târziu.

De atunci — nimic. Nicio acuzație formală. Niciun proces. Nicio sentință. Nicio vizită a familiei. Dawit Isaak a fost văzut ultima dată în 2005, iar locul unde se află acum nu este cunoscut.

În septembrie 2026 s-au împlinit 25 de ani de la arestare. Dawit Isaak și trei dintre colegii săi — Temesgen Ghebreyesus, Seyoum Tsehaye și Amanuel Asrat — sunt, potrivit Reporteri fără Frontiere, jurnaliștii deținuți fără proces pentru cea mai lungă perioadă din lume. Oriunde în lume. Nu în Africa, nu printre statele autoritare. În lume.

Grupul de lucru al Organizației Națiunilor Unite privind detenția arbitrară a cerut eliberarea imediată a lui Dawit Isaak. Un raportor special al ONU a cerut același lucru în 2017. În 2026, 133 de jurnaliști din întreaga lume au semnat un apel coordonat de Reporteri fără Frontiere sub titlul „Silence is no longer an option”.

Un om a scris o scrisoare în care cerea aplicarea unei constituții care fusese deja adoptată de parlamentul propriei sale țări. Pentru asta, a primit 25 de ani de detenție fără proces, din care peste douăzeci fără ca cineva din exterior să știe dacă mai trăiește. Nu există, în toată gramatica autoritarismului, o propoziție mai clară despre ce înseamnă un regim care se teme de propriile sale documente.

Întrebări frecvente

Cine este Isaias Afwerki?

Isaias Afwerki este președintele Eritreei din 1993 și singurul șef de stat pe care țara l-a avut de la independență. A condus lupta armată pentru independența Eritreei față de Etiopia, iar sub conducerea sa țara nu a organizat nicio alegere națională și nu a pus în aplicare constituția adoptată în 1997.

De ce au rupt Eritreea și Etiopia relațiile diplomatice în octombrie 2026?

Eritreea a rupt toate relațiile diplomatice cu Etiopia pe 1 octombrie 2026, ca răspuns la decizia Etiopiei de a-și închide ambasada de la Asmara și de a declara 10 diplomați eritreeni persona non grata. Etiopia acuzase Eritreea, Sudanul și Egiptul că sprijină o coaliție de opoziție condusă de Frontul Popular de Eliberare a Tigrayului (TPLF), acuzații pe care Ministerul Afacerilor Externe al Eritreei le-a calificat drept „uluitoare”.

Ce este serviciul național din Eritreea?

Serviciul național din Eritreea este un program obligatoriu de muncă militară și civilă care, potrivit legii, ar trebui să dureze 18 luni, dar care în practică se prelungește pe perioade nedeterminate — ani sau decenii — de când guvernul a declarat stare de urgență în 1998. Din 2003, elevii eritreeni își fac ultimul an de liceu în interiorul tabărei militare Sawa, unde școala este combinată cu peste trei luni de instrucție militară.

Concluzie

Autoritarismul eritrean nu are spectacolul celui nord-coreean, nici bugetul celui din Golf, nici teatralitatea celui rus. Nu are parade cu rachete, nu are statui aurite, nu are un cult al personalității exportabil. Are ceva mult mai rar: o liniște administrativă desăvârșită.

Nu există alegeri de furat, pentru că nu se organizează alegeri. Nu există constituție de încălcat, pentru că cea existentă nu a fost niciodată activată. Nu există proces de trucat, pentru că oamenii sunt ținuți douăzeci și cinci de ani fără acuzații. Nu există termen de încheiere a serviciului militar de prelungit, pentru că nu a fost niciodată stabilit un termen real. Regimul de la Asmara a atins o formă de perfecțiune pe care alte dictaturi o ratează din exces de zel: a eliminat procedura pe care ar fi trebuit să o corupă.

Săptămâna aceasta, acest sistem a produs un rezultat de politică externă pe măsură. În 1998 a fost război cu Etiopia. În 2018, pace. În 2020, alianță militară cu Etiopia împotriva TPLF. În 2026, acuzații că luptă alături de TPLF împotriva Etiopiei — și ruperea completă a relațiilor diplomatice în câteva ore, prin comunicat pe X.

Singura constantă a celor 33 de ani nu este nici dușmănia, nici alianța. Este faptul că niciunul dintre aceste viraje nu a fost explicat, votat sau măcar discutat de cei 3,5 milioane de oameni care le suportă consecințele. În iulie 2026, a 38-a generație a absolvit la Sawa. Prima a absolvit în 1994, cu promisiunea unei constituții care urma să intre în vigoare. Treizeci și opt de generații mai târziu, ea încă nu a intrat.

Asta nu este o eroare de implementare. Este implementarea.

Surse

Related Post

Azerbaidjan: 121 de Ani de Închisoare Pentru Jurnaliști și un Mandat Interpol Pentru Doi Youtuberi

Posted on: - Redactia

Sunt Autoritar Deci Exist: Belarus, țara care își vinde deținuții politici la bucată și își deschide ambasadă în Coreea de Nord

Posted on: - Redactia

Iran: Cum Spânzuri Protestatari și Negociezi Pace în Același Timp

Posted on: - Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *