Pe scurt
- Olympus Corporation, producătorul japonez de aparate foto și endoscoape listat la Bursa din Tokyo, a ascuns timp de aproximativ două decenii pierderi din investiții financiare de peste 117,7 miliarde de yeni (circa 1,5–1,7 miliarde de dolari), acumulate după prăbușirea bulei speculative japoneze de la începutul anilor 1990, potrivit Wikipedia și relatărilor Financial Times citate acolo.
- Mecanismul central a fost plata unui comision de consultanță de 687 de milioane de dolari firmei americane Axes America și companiei înregistrate în Insulele Cayman Axam Investments, pentru achiziția producătorului britanic de echipamente medicale Gyrus Group, tranzacție de aproximativ 2,2 miliarde de dolari încheiată în 2008 — aproximativ o treime din prețul achiziției, potrivit MassDevice și NBC News.
- Schema a fost scoasă la lumină de Michael Christopher Woodford, britanic, angajat al Olympus din 1981, numit președinte și director de operațiuni pe 1 aprilie 2011 și director general pe 1 octombrie 2011; consiliul de administrație l-a demis în unanimitate pe 14 octombrie 2011, la două săptămâni de la promovare.
- Pe 8 noiembrie 2011, Olympus a recunoscut public că practicile sale contabile fuseseră „inadecvate” și că banii fuseseră folosiți pentru a acoperi pierderi pe investiții din anii 1990; capitalizarea companiei scăzuse deja de la 673 de miliarde de yeni (13 octombrie 2011) la 422 de miliarde de yeni (14 octombrie 2011), iar scandalul a șters 75–80% din valoarea bursieră.
- Pe 3 iulie 2013, Tribunalul Districtual din Tokyo a condamnat fostul președinte al consiliului Tsuyoshi Kikukawa, fostul vicepreședinte executiv Hisashi Mori și fostul auditor statutar Hideo Yamada la pedepse cu suspendare și a amendat Olympus Corporation cu 700 de milioane de yeni (circa 7 milioane de dolari); niciunul dintre cei trei nu a executat vreo zi de închisoare.
CV-ul fraudei
Compania: Olympus Corporation, fondată în 1919, cu sediul în Tokyo, Japonia. Producător de aparate foto, microscoape și echipamente medicale. Aproximativ 40.000 de angajați. Vânzări nete consolidate de 847,1 miliarde de yeni (circa 10,6 miliarde de dolari) în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2011. Cotă de piață de circa 70% la nivel global în endoscopie — ceea ce înseamnă că, dacă ați făcut vreodată o colonoscopie, probabil ați fost client al acestui caz.
Perioada faptelor: de la sfârșitul anilor 1980 până în 2011. Aproximativ două decenii de ascundere continuă.
Suma ascunsă: peste 117,7 miliarde de yeni în pierderi din investiții, în varianta recunoscută oficial. Un memorandum al investigatorilor pregătit pentru Comisia de Supraveghere a Valorilor Mobiliare (SESC), Parchetul din Tokyo și Poliția Metropolitană din Tokyo, publicat de The New York Times, estima adevărata magnitudine a pierderilor la 481 de miliarde de yeni (circa 6,25 miliarde de dolari) și arăta că, din plățile suspecte pentru achiziții, investiții și comisioane efectuate între 2000 și 2009, doar 105 miliarde de yeni fuseseră justificate într-un fel sau altul.
Mecanismul: tobashi — practica japoneză de a muta activele depreciate în afara bilanțului, la societăți-paravan, pentru a amâna recunoașterea pierderii. Plus achiziții supraevaluate, al căror excedent de preț a fost cheltuit pe răscumpărarea activelor toxice.
Protagoniștii: Tsuyoshi Kikukawa, care a condus Olympus din 2001 ca președinte, apoi președinte al consiliului și director general. Hisashi Mori, vicepreședinte executiv și, printr-o alegere administrativă memorabilă, totodată responsabil de conformitate. Hideo Yamada, auditor statutar — adică exact omul plătit să observe ce se întâmpla.
Auditorii: filiala japoneză a Arthur Andersen până la colapsul acesteia în 2002, apoi KPMG Azsa până în 2009, apoi Ernst & Young ShinNihon. Niciunul nu a semnalat vreo problemă majoră. Ernst & Young a emis rapoarte de audit „curate” în 2010 și 2011.
Deznodământul: pedepse cu suspendare pentru directori, amendă de 700 de milioane de yeni pentru companie, închisoare efectivă pentru doi brokeri de valori mobiliare.
Portretul gulerului alb
Tsuyoshi Kikukawa nu arăta ca un infractor financiar și, în bună măsură, nu se considera unul. Urcase în ierarhia Olympus în modul clasic japonez — decenii de serviciu într-o singură companie, loialitate, vârstă. Când a devenit președinte în 2001, a moștenit un secret pe care îl moșteniseră și predecesorii lui.
Pentru că povestea nu începe cu Kikukawa. Începe cu Toshiro Shimoyama, președinte al Olympus între 1984 și 1993, care a explicat limpede ziarului Nikkei Sangyo Shimbun, în 1986: „Când afacerea principală se chinuie, trebuie să câștigăm prin zaitech” — inginerie financiară. În anii 1980, yenul puternic erodase marjele exportatorilor japonezi, iar bursa și imobiliarele urcau fără pauză. Olympus, producător de lentile și microscoape, s-a apucat să tranzacționeze produse derivate, swap-uri pe rata de dobândă și swap-uri valutare.
Apoi bula s-a spart. În 1991, Olympus a fost nevoită să înregistreze pierderi de 2,1 miliarde de yeni pe valoarea investițiilor sale. Masatoshi Kishimoto, care i-a succedat lui Shimoyama la conducere în 1993, a aflat de pierderi până în acel an. Ambii au fost ulterior acuzați de implicare în mușamalizare de un panel independent constituit de companie. În iunie 1998, piața a început să vorbească despre pierderi mari pe derivate la Olympus, iar acțiunile au scăzut cu 11%; compania a dezmințit categoric. Olympus a pierdut separat 2,9 miliarde de yeni în schema Ponzi Princeton Economics International — un detaliu care spune ceva despre calitatea deciziilor de investiții din acea perioadă.
Deci nu avem un lacom clasic cu iaht și diamante. Avem trei generații de manageri care au preferat să nu-i facă pe predecesori să-și piardă obrazul. Comentatorul John Gapper a scris în Financial Times, într-un articol intitulat „Înșelăciunea Olympus a fost dezonorantă”, că este încă posibil de crezut că trioul de directori acuzați „credea că se purtau onorabil”, ascunzând eșecul discret, ca să nu-și facă predecesorii de rușine. Shuichi Takayama, succesorul lui Kikukawa la președinție, a spus în noiembrie 2011 că Kikukawa, Mori și Yamada nu erau responsabili pentru investițiile inițiale, dar au acoperit pierderile „având în vedere interesul companiei”.
Interesul companiei, se pare, cerea douăzeci de ani de minciună în rapoartele financiare auditate.
Cum a funcționat schema
Partea întâi este simplă și veche: nu recunoști pierderea. Activele toxice rămân la valoarea de achiziție, în loc de valoarea de piață. Funcționează perfect — până când regulile contabile se schimbă.
Iar ele s-au schimbat. După colapsul Yamaichi Securities, principalul broker al Olympus, care a acumulat 260 de miliarde de yeni în pierderi tobashi și a intrat în faliment în 1998, Japonia a introdus obligatoriu evaluarea la valoarea de piață — mark to market. Brusc, Olympus nu mai putea ține pierderile ascunse în bilanț. Trebuia să le scoată din bilanț.
Soluția: vinde activele fără valoare unor societăți-paravan, la prețul vechi. Paravanele, finanțate indirect de Olympus, înghit pierderea. În bilanțul Olympus apare o vânzare curată. Problema se mută într-un loc unde auditorul nu se uită.
Dar paravanele trebuie, la un moment dat, golite. Iar aici intervine partea genială și, în același timp, insultător de evidentă a schemei: Olympus a cumpărat companii la prețuri absurde, iar diferența dintre prețul absurd și valoarea reală a mers la răscumpărarea activelor toxice. Pierderea veche a fost reclasificată drept goodwill dintr-o achiziție nouă — adică exact categoria contabilă în care o companie e liberă să scrie „am plătit mult pentru că ne așteptăm la sinergii”.
Trei achiziții interne, făcute între 2005 și 2008, au fost vehiculul: Altis (reciclarea deșeurilor), Humalabo (suplimente alimentare) și News Chef (vase de bucătărie pentru microunde). Un producător de endoscoape care cumpără tigăi — justificarea oficială a lui Takayama a fost „găsirea unor noi zone de creștere pentru a reduce dependența excesivă de afacerea cu endoscoape”. Prețul a fost susținut cu o prognoză de vânzări combinate de 88,5 miliarde de yeni (circa 1,2 miliarde de dolari) pentru anul fiscal încheiat în martie 2013, pe care publicația CFO Asia a descris-o drept „practic imposibil de atins”. Țintele de vânzări pentru anul fiscal încheiat în martie 2012 au fost ulterior reduse cu 93%, la 6,5 miliarde de yeni cumulat. Pe 19 octombrie 2011, Olympus a anunțat că participațiile în cele trei companii fuseseră depreciate cu 55,7 miliarde de yeni — peste trei sferturi din costul de achiziție — invocând „înrăutățirea mediului extern după recesiunea din 2008″.
Piesa cea mai spectaculoasă rămâne însă Gyrus. În 2008, Olympus a cumpărat producătorul britanic de echipamente medicale Gyrus Group pentru circa 2,2 miliarde de dolari. Achiziția avea sens industrial. Comisionul nu.
În iunie 2006, Olympus plătise firmei americane Axes America 3 milioane de dolari drept „onorariu de bază” și acceptase un „comision de succes” de 1% din prețul achiziției. Un an mai târziu, rata a fost majorată. La anunțarea tranzacției, Olympus a plătit peste 12 milioane de dolari, partea în numerar a comisionului. În septembrie 2008, Gyrus a emis acțiuni preferențiale către Axam Investments — societatea din Insulele Cayman asociată cu Axes — împotriva sfatului auditorilor companiei, potrivit Nikkei Business Daily. Alocarea a fost semnată de Kikukawa, Mori și Akihiro Nambu, șeful relațiilor cu investitorii. Identitatea beneficiarului, Axam Investments, a devenit publică abia după mai bine de 18 luni. Consiliul Olympus a autorizat o răscumpărare a acțiunilor preferențiale pentru 530–590 de milioane de dolari. Axam a negociat o majorare suplimentară, iar Olympus a plătit în final 620 de milioane de dolari, în martie 2010. Un document depus de Gyrus la registrul britanic al comerțului arăta că valoarea titlurilor la acel moment era de 177 de milioane de dolari.
Totalul comisionului: 687 de milioane de dolari. Aproximativ o treime din prețul achiziției. Recordul anterior pentru cel mai mare comision de fuziuni și achiziții din istorie era de 217 milioane de dolari, pentru o tranzacție de peste 90 de miliarde de dolari.
Bloomberg a observat că Olympus a amânat înregistrarea costului real al acestor „comisioane de succes” până în martie 2011 — moment în care Axam Investments fusese deja radiată de registrul din Insulele Cayman de nouă luni.
Cine a plătit
Acționarii, în primul rând. Capitalizarea de piață a Olympus era de 673 de miliarde de yeni pe 13 octombrie 2011, cu o zi înainte de demiterea lui Woodford. La sfârșitul zilei următoare scăzuse la 422 de miliarde de yeni (circa 5,5 miliarde de dolari). Până pe 15 noiembrie 2011, prețul acțiunii scăzuse cu circa 75% de la izbucnirea scandalului, iar tranzacționarea a fost suspendată la un moment dat pentru atingerea limitei de scădere. Analiștii de la Goldman Sachs, Deutsche Bank și Nomura Securities au retras recomandările.
Angajații, în al doilea rând. Olympus a anunțat în 2012 restructurări, inclusiv reducerea a circa 40% din cele 30 de fabrici până în 2015. Oamenii care asamblau endoscoape nu avuseseră nicio contribuție la swap-urile valutare din 1989.
Creditorii și partenerii, în al treilea rând: șase bănci japoneze au dat Olympus în judecată pentru 273 de milioane de dolari, potrivit Gulf News.
Clienții sistemului medical global, într-un sens mai larg: cu o cotă de 70% în endoscopie, Olympus nu putea fi lăsată să cadă, iar asta a fost o parte a problemei. Scandalul a provocat îngrijorare în rândul spitalelor și medicilor, care nu aveau alternativă reală de aprovizionare.
Iar victimele cu adevărat neglijate au fost cei care și-au plătit din propriul buzunar curiozitatea: Michael Woodford, care a pierdut funcția și s-a întors la Londra cerând protecție poliției, și revista FACTA, al cărei articol din 10 iulie 2011 a declanșat totul și pe care restul presei japoneze a ignorat-o cu o disciplină demnă de admirat.
De ce a durat atât
Douăzeci de ani. Patru firme de audit. Două modificări majore ale regulilor contabile japoneze. O bursă cu obligații de raportare. O agenție de supraveghere a serviciilor financiare. Nimeni nu a observat nimic.
Mai exact: filiala japoneză a Arthur Andersen a auditat Olympus în anii 1990. KPMG Azsa a preluat în 2002 și a rămas până în 2009. Financial Times a relatat că KPMG a ridicat unele întrebări în perioada mandatului său, dar rapoartele de audit au fost întotdeauna fără rezerve. Potrivit unui e-mail al lui Kikukawa făcut public de Woodford, Olympus a înlocuit KPMG cu Ernst & Young după ce prima și-a exprimat dezacordul cu tratamentul contabil al achiziției Gyrus. Ernst & Young ShinNihon a semnat rapoarte curate în 2010 și 2011.
Interesant este ce s-a întâmplat la nivelul filialei. KPMG a emis o opinie cu rezerve asupra conturilor Gyrus, pentru că nu putea stabili dacă Axam era o parte afiliată, și a avut obiecții față de tratamentul acțiunilor preferențiale. În scrisoarea de audit adresată Gyrus Group pe 26 aprilie 2010, KPMG a considerat că existau „circumstanțe legate de încetarea mandatului nostru care ar trebui aduse în atenția membrilor sau creditorilor companiei”. Ernst & Young, succesorul, a exprimat și ea rezerve privind conturile Gyrus din 2010, din cauza lipsei de informații despre Axam. Ambele rapoarte anuale ale Gyrus au fost depuse cu întârziere.
Așadar informația exista, în limba engleză, într-un registru public britanic. Un panel neoficial de experți a exonerat ulterior KPMG și Ernst & Young de orice responsabilitate pentru fraudă, potrivit Insurance Journal.
Cât despre guvernanța internă: 12 din 15 directori ai Olympus erau fie executivi, fie foști executivi ai companiei. Hideo Yamada, șeful comisiei de audit, era parte a schemei. Hisashi Mori era simultan vicepreședinte executiv și responsabil de conformitate. Un angajat Olympus a declarat că procesul de achiziții și mișcările de fonduri erau sub controlul strict al unui cerc restrâns de executivi din „Grupul de Afaceri Financiare”. Toshio Oguchi, de la Governance for Owners Tokyo, a formulat concluzia cel mai economic: „Chiar dacă nu știau despre tobashi, faptul că consiliul a aprobat plata nu poate să fi fost o decizie corectă.”
Presa japoneză merită un paragraf separat. Articolul FACTA din 10 iulie 2011 a pus întrebările corecte. Woodford a aflat de el nu din presă, ci dintr-un e-mail primit de la colegi germani. Publicația Nippon.com a dedicat ulterior o analiză întreagă modului în care scandalul Olympus a expus deficiențele presei japoneze — un sistem de cluburi de presă în care relația cu corporația contează mai mult decât articolul.
Căderea
Cronologia finală are ritmul unei farse, cu bowling-ul de rigoare.
Woodford, angajat Olympus din 1981, a devenit președinte și director de operațiuni pe 1 aprilie 2011. Observase încă din 2008, ca director pentru Europa, că achizițiile europene „strange” erau controlate direct de la Tokyo, deși cădeau în regiunea lui; încercase atunci să demisioneze. În august 2011, la un prânz cu Kikukawa și Mori, Kikukawa i-a spus că ordonase personalului să nu-l informeze pe Woodford despre acuzațiile FACTA, pentru că Woodford era „prea ocupat”.
Pe 30 septembrie 2011, consiliul a votat promovarea lui Woodford la funcția de director general, efectivă din 1 octombrie. Comunicatul de presă îl lăuda abundent și îl prezenta drept „noua față globală a Olympus”. Kikukawa i-a reamintit în privat: „Eu sunt cel care are autoritatea de a angaja și de a concedia și de a decide remunerația membrilor consiliului.” Dacă scopul promovării era să-l facă pe Woodford să tacă, a eșuat: el a angajat PricewaterhouseCoopers pentru o investigație independentă și a trimis consiliului mai multe scrisori, cu copie către Ernst & Young.
Pe 14 octombrie 2011, Kikukawa a convocat o ședință de urgență a consiliului, a venit cu întârziere, a anulat ordinea de zi distribuită și a cerut consiliului să discute demiterea lui Woodford. Woodford nu a avut voie să vorbească și nici să voteze. Moțiunea a trecut în unanimitate. Comunicatul oficial invoca faptul că Woodford „s-a îndepărtat considerabil de restul echipei de conducere în privința direcției și metodei de management”. Kikukawa a redevenit președinte și director general.
O săptămână mai târziu, Kikukawa l-a acuzat pe Woodford că a creat „o bandă” de subordonați direcți care îl ocoleau pe Mori. Pe 17 octombrie, Mori a spus investitorilor că Olympus ar putea da în judecată pe Woodford pentru scurgerea de informații interne. Pe 26 octombrie, comunicatul oficial Olympus susținea încă: „Aceste tranzacții nu au fost în niciun fel improprii.” În aceeași zi, Kikukawa a demisionat din funcțiile executive, înlocuit de Shuichi Takayama. Pe 27 octombrie, Takayama a dat vina pe Woodford pentru prăbușirea acțiunii: „Dacă aceste informații secrete nu ar fi fost divulgate, nu ar fi existat nicio schimbare în valoarea corporativă.”
Pe 8 noiembrie 2011, Olympus a recunoscut totul. Takayama s-a înclinat în semn de scuze pentru „eliminarea extrem de inadecvată” a pierderilor și a declarat că nu știuse „absolut nimic” până în acea săptămână. Financial Times a notat că Takayama nu abordase mărimea și originea pierderilor, identitatea executivilor care aprobaseră mușamalizarea inițială, mecanismul exact și motivul pentru care a durat atât de mult.
Pe 24 noiembrie 2011, Kikukawa și Mori au demisionat din consiliu; Yamada, cu statut de observator, de asemenea. În ianuarie 2012, panelul independent — condus de fostul judecător al Curții Supreme Tatsuo Kainaka — a publicat raportul, care a descris conducerea de vârf a Olympus drept „putredă”. Pe 20 ianuarie 2012, Bursa din Tokyo a decis să mențină Olympus la tranzacționare, după plata unei amenzi de 10 milioane de yeni (circa 130.000 de dolari). Pe 16 februarie 2012, procurorii din Tokyo au arestat șapte persoane, inclusiv Kikukawa, Mori, Yamada și bancherii Akio Nakagawa și Nobumasa Yokoo.
Întrebări frecvente
Ce a fost scandalul Olympus?
Scandalul Olympus a fost o fraudă contabilă dezvăluită în Japonia în 2011, prin care Olympus Corporation a ascuns, pe parcursul a circa două decenii, pierderi din investiții financiare de peste 117,7 miliarde de yeni (circa 1,5–1,7 miliarde de dolari), acumulate după prăbușirea bulei speculative japoneze. Pierderile au fost mutate la societăți-paravan și apoi „spălate” prin achiziții supraevaluate și un comision de consultanță de 687 de milioane de dolari plătit în legătură cu achiziția companiei britanice Gyrus Group.
Cine este Michael Woodford?
Michael Christopher Woodford este un manager britanic care a lucrat la Olympus din 1981, a devenit președinte și director de operațiuni al companiei pe 1 aprilie 2011 și director general pe 1 octombrie 2011. Woodford a fost demis în unanimitate de consiliul de administrație pe 14 octombrie 2011, după ce a cerut explicații privind comisioanele de consultanță și a angajat PricewaterhouseCoopers pentru o investigație independentă. El a predat ulterior un dosar Serious Fraud Office din Marea Britanie și a fost desemnat în 2011 și 2012 „Businessperson of the Year” de The Sunday Times, The Independent și The Sun.
Ce pedepse au primit vinovații din cazul Olympus?
Pe 3 iulie 2013, Tribunalul Districtual din Tokyo a condamnat pe Tsuyoshi Kikukawa la 3 ani de închisoare cu suspendare pe 5 ani, pe Hideo Yamada la 3 ani cu suspendare pe 5 ani și pe Hisashi Mori la 2 ani și 6 luni cu suspendare pe 4 ani, amendând totodată Olympus Corporation cu 700 de milioane de yeni. Dintre toate persoanele acuzate penal în acest caz, doar doi brokeri de valori mobiliare au executat pedepse cu închisoarea efectivă, de 3 și 4 ani, pronunțate pe 1 iulie 2015.
Sentința și aftermath
Pe 25 septembrie 2012, Kikukawa a pledat vinovat la Tribunalul Districtual din Tokyo pentru falsificarea conturilor și acoperirea pierderilor, alături de Mori, Yamada și compania însăși, potrivit Al Jazeera.
Pe 3 iulie 2013 a venit sentința. Kikukawa: 3 ani de închisoare, suspendați 5 ani. Yamada: 3 ani, suspendați 5 ani. Mori: 2 ani și 6 luni, suspendați 4 ani. Olympus Corporation: amendă de 700 de milioane de yeni, circa 7 milioane de dolari, pentru încălcarea Legii privind Instrumentele Financiare și Bursele. Niciunul dintre cei trei nu va executa pedeapsa, cu condiția să nu comită noi infracțiuni în perioada de suspendare.
Pe 5 septembrie 2013, Agenția pentru Servicii Financiare a Japoniei a aplicat Olympus o amendă administrativă de 20 de milioane de yeni (circa 200.000 de dolari). Amenda inițială, anunțată în iulie 2012, era de 190 de milioane de yeni, dar a fost redusă cu 90% pentru că tribunalul amendase deja compania pentru aceeași încălcare.
Pe 8 decembrie 2014, bancherul Akio Nakagawa a primit 3 ani cu suspendare și o amendă de 7 milioane de yeni, confirmată de Curtea Supremă a Japoniei pe 13 iunie 2018. Pe 1 iulie 2015, Tribunalul Districtual din Tokyo a condamnat trei brokeri: Nobumasa Yokoo, șeful Global Company Inc., la 4 ani de închisoare și 10 milioane de yeni amendă; Taku Hata la 3 ani și 6 milioane de yeni; Hiroshi Ono la 4 ani cu suspendare și 4 milioane de yeni. Yokoo și Hata au fost singurii care au executat închisoare efectivă în acest caz.
Partea cu adevărat consistentă a socotelii a venit pe calea civilă. Pe 16 mai 2019, într-o acțiune derivată a acționarilor, Tribunalul Districtual din Tokyo i-a obligat pe Kikukawa, Yamada și Mori la plata a 59,4 miliarde de yeni (circa 594 de milioane de dolari) — cea mai mare sumă dintr-o acțiune derivată din istoria Japoniei, confirmată de Curtea Supremă pe 22 octombrie 2020. Pe 22 august 2019, Nakagawa și Hajime Sagawa au fost obligați la 0,5 miliarde de yeni. Separat, în ianuarie 2012, Olympus însăși și-a dat în judecată foștii și actualii directori, cerând până la 1 miliard de yeni daune.
Michael Woodford a încheiat pe 29 mai 2012 o înțelegere cu Olympus pentru daune raportate de circa 10 milioane de lire sterline, aprobată de consiliu pe 8 iunie 2012. Încercarea lui de a-și recupera postul a eșuat în decembrie 2011: acționarii străini l-au susținut, cele japoneze nu, iar Sumitomo Mitsui, principalul creditor, l-a avertizat că va pierde.
Olympus a convocat o adunare generală extraordinară pe 20 aprilie 2012, pentru a vota un nou consiliu — majoritatea candidaților „complet independenți” — și pentru a aproba conturile rectificate. Compania a rămas listată. Acțiunea a revenit ulterior integral.
În 2016, Olympus a încheiat un alt capitol, de 92 de milioane de dolari, într-un litigiu de fraudă în Statele Unite. Documentarul 1.7 Billion Dollar Fraud: Full Exposure a fost difuzat în 2015.
Rămâne o singură aritmetică de reținut. Pierderile reale, conform memorandumului investigatorilor: 481 de miliarde de yeni. Pedeapsa cumulată cu executare pentru directorii care le-au ascuns două decenii: zero zile. Amenda plătită de companie pentru a rămâne la Bursa din Tokyo: 10 milioane de yeni — aproximativ cât costă un apartament modest în Tokyo, pentru privilegiul de a fi mințit piața timp de douăzeci de ani.
Iar omul care a descoperit totul a trebuit să ceară protecție poliției și să plece din țară.
Surse
- Wikipedia: Olympus scandal, consultat pe 6 octombrie 2026
- Wikipedia: List of people involved in the Olympus scandal, consultat pe 6 octombrie 2026
- CNN Money: Ex-Olympus executives sentenced for fraud, 3 iulie 2013
- Lexology: Olympus scandal — sentences issued against former executives, 2013
- Al Jazeera: Olympus chairman pleads guilty to fraud, 25 septembrie 2012
- Al Jazeera: Olympus sues executives over cover-up, 10 ianuarie 2012
- MassDevice: Scandal deepens as Olympus admits to $687M fee, noiembrie 2011
- NBC News: Mystery surrounding $687 million Olympus payment deepens, octombrie 2011
- Insurance Journal: Accounting Firms Cleared of Blame in Japan’s Olympus Scandal, 17 ianuarie 2012
- Time: A Rotten Picture at Olympus, noiembrie 2011
- MoneyWeek: Great frauds in history — Tsuyoshi Kikukawa and Olympus, 2021
- Fortune: At Olympus, a drama with plenty of twists, 21 octombrie 2011
- Nippon.com: Olympus Scandal Exposes the Shortcomings of the Japanese Media, 2012
- Gulf News: Japan’s Olympus sued by six banks for $273m over 2011 scandal, 2014
- Medical Product Outsourcing: Olympus Puts Accounting Scandal Behind It With $92 Million Fraud Settlement, 2016
