Cel Mai Premiant Pușcăriaș: Vassilis Palaiokostas — Omul care a evadat cu elicopterul din aceeași închisoare de două ori, a doua oară chiar în timpul procesului pentru prima evadare

Grecia l-a condamnat la peste un secol de închisoare, i-a pus un milion de euro pe cap și l-a vânat șaptesprezece ani. În mai 2026, presa de la Atena încă se certa pe un subiect ușor jenant pentru un stat european: dacă omul mai e în viață.

Există evadări spectaculoase și există evadări care pun o întrebare incomodă despre instituția din care s-au produs. Vassilis Palaiokostas a reușit a doua categorie. A ieșit din închisoarea Korydallos, cea mai mare și teoretic cea mai păzită din Grecia, agățat de o scară de frânghie suspendată de un elicopter deturnat. Apoi, la mai puțin de trei ani distanță, a făcut exact același lucru, din exact aceeași curte, cu exact același coleg de celulă — în timp ce era adus la tribunal pentru a fi judecat pentru prima evadare.

Nu există un comentariu mai elocvent despre lecțiile învățate de sistemul penitenciar grec decât faptul că a doua scară de frânghie a coborât în același loc ca prima.

Fișa de pușcărie

Portretul omului: ciobanul care a învățat să citească hărți

Moschofyto este un sat din munții Tesaliei pe care harta îl trece cu o literă mică. Acolo s-a născut, în mai 1966, al patrulea copil al familiei Palaiokostas — părinții, Leontidas și Georgia, creșteau animale, iar gospodăria funcționa după logica simplă a economiei de subzistență: cine nu muncește, nu mănâncă. În 1979, familia s-a mutat în orașul Trikala. Vassilis avea treisprezece ani și a făcut descoperirea standard a copiilor de la munte ajunși la oraș: că există oameni care au mult mai mult decât ei, fără să fie evident de ce.

Fratele mai mare, Nikos, a ajuns primul la concluzii practice. A început cu jafuri la bănci de provincie și a devenit, în timp, unul dintre cei mai căutați oameni din Grecia — un palmares final de șaisprezece jafuri dovedite și o condamnare care, adunată, trecea de 197 de ani plus alte 376 de luni, cifră care spune mai multe despre aritmetica justiției grecești decât despre speranța de viață a lui Nikos.

Vassilis a intrat în lumea interlopă nu prin ambiție, ci prin loialitate fraternă. Primele lui fapte documentate nu sunt jafuri, ci tentative de a-l scoate pe Nikos din închisoare. La sfârșitul anilor ’80 a încercat să-i strecoare în celulă un pachet cu cuțite, unelte și o grenadă. În 1990, potrivit relatărilor din presa greacă, a fost arestat în timp ce încerca să intre cu un vehicul blindat militar furat în poarta închisorii din Larissa — un plan care are meritul de a fi, în același timp, complet nebunesc și perfect logic: dacă zidul nu se deschide, se dărâmă.

Metoda de a sparge pereții avea să devină marca lui. Doar mijlocul de transport s-a îmbunătățit.

Cronologia: de la Kalashnikov la elicopter

1992. Frații Palaiokostas intră în filiala Băncii Naționale din Kalambaka, orașul de la poalele mănăstirilor Meteora, cu arme automate. Ies cu 125 de milioane de drahme — echivalentul a câteva sute de mii de euro de astăzi. În total, celor doi le sunt atribuite în jur de 27 de jafuri armate, aproape toate la sucursale rurale, alese după un criteriu de o eleganță brutală: acolo unde statul economisește la securitate, infractorul economisește la muniție.

Din aceeași perioadă provine și singurul act de „Robin Hood” documentat cu precizie: un autoturism furat, returnat proprietarului cu 150.000 de drahme lăsate în el. Raportat la cele 125 de milioane luate din bancă, generozitatea aceasta are proporțiile unui bacșiș. Legenda s-a construit, totuși, pe el.

Decembrie 1995. Frații trec la etapa superioară. Îl răpesc pe Alekos Haitoglou, directorul uneia dintre cele mai cunoscute fabrici de dulciuri din nordul Greciei. Omul e ținut aproximativ 80 de ore. Se cer 260 de milioane de drahme, se încasează în jur de 80 de milioane. Victima e eliberată nevătămată — un detaliu care va reveni la fiecare răpire a lui Palaiokostas și care explică, mai mult decât orice pomană, de ce o parte a publicului grec nu l-a tratat niciodată ca pe un monstru.

2000. Justiția îl prinde din urmă. Condamnare: 25 de ani pentru răpirea Haitoglou și jafurile asociate. Palaiokostas intră la Korydallos, închisoarea-fanion a sistemului penitenciar grec, aflată în Pireu, la câțiva kilometri de portul prin care trece jumătate din economia țării.

6 iunie 2006, ora 18:30. La o școală de zbor din Megara, doi bărbați închiriază un elicopter cu patru locuri. În aer, scot un pistol și o grenadă și îi explică instructorului noua destinație. Elicopterul apare deasupra curții de plimbare a închisorii Korydallos și coboară o scară de frânghie. Vassilis Palaiokostas și colegul său de celulă, albanezul Alket Rizai — condamnat pe viață pentru omor — se agață și se ridică. Gardienii trag aproximativ douăzeci de focuri. Nimeresc cerul. Elicopterul aterizează la un cimitir din zona Schisto, unde așteptau motociclete. Unul dintre cei doi deturnători, conform propriilor relatări ulterioare ale lui Rizai, flutura un steag cu Che Guevara, ca semnal convenit — detaliu care, într-o țară cu tradiția politică a Greciei, a transformat instantaneu o evadare în declarație.

Rizai e prins în iulie 2006. Palaiokostas, nu.

9 iunie 2008. Fugarul revine în afaceri. Giorgos Mylonas, industriaș din Salonic și președinte al federației industriilor din nordul Greciei, e răpit de la domiciliu. Captivitatea durează treisprezece zile. Se cer sume care, după diverse relatări, urcau spre 30–40 de milioane de euro; se încasează aproximativ treisprezece milioane. Mylonas e eliberat nevătămat.

2 august 2008. După mai bine de doi ani de libertate, Palaiokostas e prins în Salonic. Pentru prima și, până acum, ultima dată, statul grec reușește să-l pună din nou la Korydallos.

22 februarie 2009. Palaiokostas și Rizai sunt aduși la Korydallos cu o zi înainte, pentru a fi judecați — printre altele — pentru evadarea din 2006. Un bărbat și o femeie închiriază un elicopter de agrement. În aer, scot o armă automată și o grenadă. Pilotul e legat, i se pune o glugă pe cap și primește instrucțiuni de zbor. Elicopterul ajunge deasupra curții închisorii Korydallos. Coboară o scară de frânghie. Doi deținuți se agață de ea.

Dacă paragraful acesta pare copiat din secțiunea precedentă, e pentru că este.

Gardienii trag din nou. Ratează din nou. Elicopterul aterizează la vreo zece kilometri mai la sud, în câmpia Mesoghia, pilotul e eliberat nevătămat, iar fugarii pleacă pe motociclete. Guvernul reacționează cu viteza clasică a sistemelor surprinse de ceva ce li s-a întâmplat deja o dată: concediază trei responsabili din Ministerul Justiției și pune sub acuzare trei gardieni.

Rizai e prins în noiembrie 2009. Palaiokostas — nu. De șaptesprezece ani.

De ce a rezistat atât?

Explicația comodă e „norocul”. Explicația reală are trei componente, și niciuna nu-i face cinste statului grec.

Prima: curtea de plimbare. După evadarea din 2006, închisoarea Korydallos nu a primit o plasă antielicopter deasupra curții, nu a primit un sistem de supraveghere aeriană funcțional și nu a schimbat procedura de scoatere a deținuților de mare risc la aer. Rapoartele de după a doua evadare au consemnat, politicos, „supraveghere inadecvată a zonei superioare”. Trei ani și două elicoptere mai târziu, soluția tehnică — o plasă de oțel, costul aproximativ al unui apartament — încă nu fusese instalată. Statul a plătit în schimb un milion de euro recompensă pentru prindere, sumă pe care nu a încasat-o nimeni.

A doua: geografia și tăcerea. Munții Tesaliei sunt exact tipul de teren în care o sută de polițiști pot căuta o lună fără rezultat, iar un localnic poate ascunde un om toată viața. Iar localnicii aveau motive. Potrivit informațiilor apărute în presa greacă, Palaiokostas a plătit din banii răscumpărărilor o nuntă de 20.000 de euro, o mașină de 15.000 și o operație de 50.000. Poliția a documentat cazuri în care săteni l-au recunoscut și au refuzat să coopereze. Un milion de euro e o sumă mare. Un om care ți-a plătit operația fiului e, în anumite sate, o sumă mai mare.

A treia: imaginea. Palaiokostas nu a ucis la răpiri. Toate victimele lui au fost eliberate nevătămate. A jefuit bănci și industriași, nu pensionari. Într-o Grecie care intra, exact în anii lui de glorie, în cea mai dură criză economică din istoria recentă, un om care lua bani de la bănci și îi dădea parțial satelor a fost catalogat drept bandit social, nu criminal. Mitul „Robin Hood-ul grec” se sprijină pe dovezi subțiri — nu există niciun registru de donații, iar instanțele nu au găsit nicio urmă de filantropie sistematică — dar mitul nu a avut niciodată nevoie de contabilitate. A avut nevoie doar de un stat suficient de nepopular.

Un detaliu de metodă, povestit ulterior de complicele său: pentru a circula nestingheriți, foloseau un Volkswagen Touareg negru cu geamuri fumurii, urmat de o Skoda cu girofar. Au trecut prin stații de taxare fără să fie opriți. Nimeni nu oprește o coloană oficială. Grecia l-a căutat cu elicoptere, iar el a călătorit deghizat în guvern.

Căderea — și reînvierea cu motor cu reacție

Momentul în care Palaiokostas a căzut e, paradoxal, cel mai interesant din dosar. În august 2008, după mai bine de doi ani de libertate, cea mai mare operațiune de urmărire din Grecia postbelică a dat rezultate: a fost localizat și arestat în Salonic. Statul a câștigat. Era, pe hârtie, finalul poveștii.

A durat șase luni și șaisprezece zile.

Căderea lui a fost anulată nu de o eroare judiciară, nu de o prescripție, nu de un avocat deștept, ci de repetarea exactă a unei metode pe care sistemul o cunoștea deja. Faptul că a doua evadare s-a produs în ziua în care era judecat pentru prima transformă episodul din eșec administrativ în satiră. Procurorii pregăteau rechizitoriul pentru evadarea cu elicopterul. Elicopterul a ajuns primul.

Paranteza finală a absurdului: în februarie 2013, un alt deținut grec, Panagiotis Vlastos, a încercat același truc la închisoarea din Trikala. Gardienii, probabil traumatizați de precedente, au tras peste 500 de gloanțe. Vlastos a fost rănit și a căzut înapoi în curte. Grecia învățase, în sfârșit, lecția. Îi trebuiseră doar șapte ani și 500 de cartușe.

Moștenirea

Vassilis Palaiokostas e fugar din 22 februarie 2009. În 2019, Curtea de Apel din Salonic i-a adăugat în lipsă 58 de ani pentru răpirea Mylonas și jafurile conexe. Recompensa de un milion de euro a fost stabilită după ce numele lui a fost legat — niciodată dovedit — de un colet-bombă trimis în iunie 2010 la Ministerul Protecției Cetățeanului, care l-a ucis pe Giorgos Vasilakis, colaborator al ministrului Michalis Chrysochoidis. Palaiokostas a negat orice implicare, iar acuzația a rămas în stadiul de ipoteză.

În 2021 a publicat o autobiografie, „O viață normală”, tradusă în engleză în 2022 — un om urmărit cu un milion de euro pe cap care reușește să treacă un manuscris la editură spune ceva despre eficiența urmăririi.

Fratele Nikos a murit pe 26 aprilie 2025, la 65 de ani, la spitalul din Trikala, după un accident vascular. Fusese eliberat din motive medicale în 2021, ca să-și execute restul pedepsei la domiciliul părinților. Cu el a dispărut și singura persoană despre care se presupunea că știe sigur unde e Vassilis.

Iar în mai 2026, presa greacă a ajuns la întrebarea care încheie dosarul mai umilitor decât orice evadare: mai trăiește? Un fost complice estimează șanse de 70% că da, probabil în străinătate. Foști ofițeri antiterorism pariază pe Bulgaria, unde avea legături personale, și pe o operație estetică. Nimeni nu are nimic. Nu un semnal, nu o fotografie, nu un martor.

Asta e, până la urmă, moștenirea lui. Nu banii — cele treisprezece milioane de euro n-au fost recuperate niciodată, dar nici nu i-au cumpărat o viață vizibilă. Nu legenda de Robin Hood, care se destramă la prima verificare contabilă. Moștenirea lui Palaiokostas e demonstrația, repetată de două ori pentru cei care n-au înțeles din prima, că o închisoare fără plasă deasupra curții nu e o închisoare, ci o curte.

Grecia a cheltuit pe el elicoptere, operațiuni speciale, un milion de euro și șaptesprezece ani de dosare. Singurul lucru pe care nu l-a cheltuit la timp a fost prețul plasei.